Problema speciei – interviu cu Oliviu LUGOJAN-GHENCIU, KAROLY Markos, Ștefana PARASCHO și Bogdan ZAHA
Viollet-le-Duc a declarat, în urma demisiei forțate de la École des Beaux-Arts acum mai bine de 130 de ani, că, dacă nu se adaptează la schimbările impuse de societate, arhitecții riscă să fie catalogați, asemenea astrologilor, alchimiștilor și soldaților în armură, drept o specie pe cale de dispariție. Se poate ca Viollet-le-Duc să fi fost primul care a folosit termenul specie pentru a face referire la arhitecți. Având în vedere faptul că miza era supraviețuirea, nu cred că terminologia a fost întâmplătoare. Mark Wigley (2002) merge până la a afirma că arhitecții „sunt o specie amenințată permanent cu extincția, într-atât încât au dezvoltat un stil de viață în jurul amenințării, supraviețuind prin păstrarea unei distanțe constante față de aceasta”.
Având în vedere faptul că societatea și arhitectura interacționează în „paralel, constituindu-se reciproc și dinamic, fiecare adaptându-se la schimbările celeilalte într-o manieră complexă” (Fantini van Ditmar, 2011) putem vorbi despre co-evoluție. Ea poate implica, desigur, două specii sau o specie și mediul său înconjurător. Voi afirma, prin abstractizare, că societatea este mediul natural înconjurător al speciei arhitecturii. O documentare a termenului specie va scoate la iveală puțin sub 30 de definiții biologice. Însă, conform teoriei lui John Wilkins (2010), există un singur concept care a generat toate celelalte noțiuni, și anume o specie este „acel grup de organisme care se aseamănă cu părinții lor”. Din moment ce arhitecții dobândesc caracteristici/ abilități/ deprinderi pe parcursul vieții lor care sunt transmise generațiilor următoare, problema eredității trebuie luată și ea în considerare. Aceste caracteristici/ abilități/ deprinderi neputând fi imprimate în ADN, cazul arhitecturii cade, astfel, sub incidența celui de-al doilea mare sistem ereditar, sistemul ereditar cultural, capabil să transmită cunoștințe din generație în generație, dezvoltat odată cu dobândirea „capacității de a învăța unii de la alții, de a copia, imita și de a îmbunătăți. […] Spre deosebire de gene, aceste elemente culturale (idei, limbaj, credințe, artă ș.a.m.d. – n.t.) pot sări dintr-o minte într-alta, scurtând astfel traseele genetice normale de transmisie” (Pagel, 2012). Acest sistem ereditar este, în consecință, unul exogen și deci lamarckian, bazat pe instruire, mai degrabă decât darwinian, bazat pe selecție.
În ceea ce privește arhitectura, cei doi factori ai acestui proces ereditar sunt învățământul și profesia. În urma Renașterii, cei doi au făcut obiectul unei prime disocieri. Pentru ca procesul ereditar să funcționeze și, deci, să asigure supraviețuirea speciei, relațiile dintre cei doi agenți trebuie reproiectate, în așa fel încât ele să funcționeze perfect, asemenea unui cuplu software și hardware integrat aceleiași arhitecturi. Fiind vorba despre supraviețuire și ținând seama de momentul de maximă disociere în care se află specia, miza devine adaptarea. Arhitectura nu a reușit, până în prezent, decât adaptări parțiale care au condus la amenințarea permanentă cu extincția mai sus amintită. Epoca digitală este, în consecință, așa cum afirmă și Wigley (2009), un moment mai mult decât oportun pentru radicalizarea modului în care ne gândim la arhitectură, oferindu-ne, pentru prima dată în istorie, instrumentele care să ne permită acest lucru.
Am invitat 4 români absolvenți de școli de arhitectură de peste hotare care, în drumul lor spre acestea, fie au trecut pe la, fie au absolvit în prealabil și școli românești de profil. Ar fi absurd să avem pretenția de a concentra în această anchetă discuția despre învățământul de arhitectură… dar putem atinge, în spațiul foarte condensat avut la dispoziție, câteva aspecte mai mult decât interesante.
Paul Mihai Moldovan: Care a(u) fost motivul/ motivele pentru a studia arhitectura și altundeva decât în România și care a(u) fost motivul/ motivele pentru alegerea Architecture Association School of Architecture (AA) – DRL (Design Research Laboratory), Londra, Institut für Computerbasiertes Design (ICD/ITKE) Stuttgart, IOA – Studio Hadid Viena?
Oliviu Lugojan-Ghenciu: Eram îndrăgostit…
Karoly Markos: Personal, nu cred în continuarea studiilor postuniversitare imediat după facultate. Când promovezi impresiile despre meseria de arhitect sunt prea sterile ca să faci alegerea corectă în privinţa specializării sau aprofundării aptitudinilor. În cazul meu, contextul local când am făcut alegerea era caracterizat de o situaţie economico-financiară precară în domeniul arhitecturii, închizând forțat, într-o anumită măsură, un capitol de 7 ani de activitate ca arhitect. Asta m-a determinat să-mi reconsider și să-mi evaluez abilităţile mele ca arhitect pe o piaţă globală și să investesc din toate punctele de vedere în cariera personală. După o cercetare atentă a celor mai bune școli în topul arhitecturii avangardiste, DRL (Design Research Laboratory), în cadrul The Architectural Association School of Architecture Londra, s-a detaşat ca singurul program pentru dezvoltarea abilităţilor de proiectare și inovare în arhitectură și urbanism, precum și cu cele mai bune perspective de angajare. A fost singura mea alegere și, din fericire, m-au acceptat.
Ștefana Parascho: Am început studiile de arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Timp de doi ani am beneficiat de o educaţie de bază bine fondată, de o iniţiere de bună calitate în domeniul arhitecturii. Decizia de a studia în afara României a venit treptat, iniţial prin hotărârea de a participa la un schimb universitar în Stuttgart, și ulterior prin decizia de a rămâne pentru restul studiilor acolo. Germania a fost de ceva vreme direcţia pe care am preferat-o, datorită educaţiei în limba germană de care am beneficiat înainte de studii și curiozităţii pe care o aveam asupra renumitei inginerii nemţeşti. Ajunsă în Stuttgart, am fost rapid fascinată de metodele de învăţământ și de mentalitatea profesorilor. Am absolvit majoritatea cursurilor la Institut für Leichtbau Entwerfen und Konstruieren (ILEK, Institutul de Structuri Ușoare), fondat de Frei Otto, unde am avut primele contacte cu gândirea digitală în design, nu neapărat sub forma metodelor computaţionale, ci ca mentalitate de proiectare. Continuarea studiilor la ICD a fost doar un pas logic înainte. Atât contactul direct cu moştenirea lui Frei Otto, cât și metodele diferite de predare și transmitere a cunoştinţelor mi-au deschis curiozitatea din prima clipă și au dus la inevitabila decizie de a rămâne pentru restul studiilor și a aprofunda un domeniu fascinant. În special, m-au impresionat mentalitatea de studiu, lucrul independent, curiozitatea și dorinţa de inovaţie mereu prezentă în studio și la cursuri, cât și atmosfera generală de cercetare și interogare a soluţiilor standard. În Stuttgart, educaţia universitară nu are ca scop doar transmiterea de cunoştinţe, ci mai ales dezvoltarea unei gândiri de cercetare și căutare a soluţiilor noi și inovatoare la nivel de arhitectură și inginerie.
Bogdan Zaha: Am început studiile universitare la UAUIM – Facultatea de Arhitectură. După primul an la „Mincu”, instinctul mi-a spus ca e mai bine să plec spre vest, iar primul pas a fost să îmi continui următorii ani de studiu la Timişoara. Curiozitatea pentru mai multă informaţie a venit odată cu vizitarea consecventă a Bienalelor de Arhitectură de la Veneția, în timpul celor 6 ani de studiu. Este cumva natural să cauţi, este natural să vrei mai mult, decizia nu a avut ca premisă plecarea din țară într-o anumită direcţie. Iniţial, am căutat să ajung la TU Viena, dar acest proces a fost întrerupt de o carte a lui Patrik Schumacher, Digital Hadid, care prezenta într-un mod nou, non-convenţional, intrigant, prin proiecte și diagrame explicite, arhitectura și rolul acesteia. Probabil, motivul este unul pe cât se poate de trivial, curiozitatea și necesitatea unei provocări mai mari.
P.M.M.: Care credeți că a fost ponderea între competențele dezvoltate la Facultatea de Arhitectură din București sau Timișoara și cele dezvoltate în mediul extracurricular pe parcursul acelorași ani în procesul de selecție al Architecture Association School of Architecture (AA) – DRL (Design Research Laboratory), Londra, Institut für Computerbasiertes Design (ICD/ITKE) Stuttgart, IOA – Studio Hadid Viena? Puteți dezvolta?
O.L-G.: Probabil, chimia dintre ele.
K.M.: Procesul de selecţie s-a bazat, în principal, pe portofoliu și scrisori de recomandare. În ceea ce priveşte portofoliul, conţinutul era bazat în mare măsură pe proiecte realizate la Westfourth Architecture, precum și studii de cercetare în colaborare cu alți arhitecţi. Din păcate, proiectele realizate în facultate deveniseră irelevante și le-am exclus.
Ș.P.: Nu mi-a plăcut niciodată mentalitatea de a urmări un singur mentor pe parcursul educaţiei și vieţii profesionale. Am studiat, lucrat și predat în Stuttgart timp de 8 ani, sub îndrumarea lui Jan Knippers și Achim Menges, dar am avut mereu curiozitatea de a urmări dezvoltarea domeniului destul de restrâns în afara Universităţii din Stuttgart. Când m-am decis să îmi continui studiile prin doctorat, Gramazio Kohler Research a fost prima opţiune. Institutul conduce primul laborator de fabricare robotică în arhitectură din lume, iar experiența lor vastă în metode de fabricare a completat perfect noţiunile teoretice pe care le-am dezvoltat în Stuttgart. Cred că acum sunt mai aproape de a implementa metodele de proiectare în obiecte arhitecturale concrete și mare parte o datorez expertizei colegilor și profesorilor de la ETH.
Experiența de la ICD/ITKE Stuttgart a reprezentat baza ideală pentru a continua cercetarea la Gramazio Kohler Research, în principiu datorită gândirii și metodelor de design dezvoltate. Cât de importantă a fost în procesul de selecţie nu pot să spun, dar știu că studiul arhitecturii primit la Stuttgart ICD și ITKE, cât și experiența în cercetare și predare mi-au fost un mare avantaj în a mă integra rapid în Institutul Gramazio Kohler și mi-au înlesnit accesul către metodele și proiectele lor.
B.Z.: Este destul de clar, post-raționalizând procesul prin care am trecut, studiul individual a avut un rol major în procesul de admitere la Studioul Hadid din Viena. După terminarea anului IV la FAT, am avut prima tentativă de a intra la IOA – Studio Hadid Vienna. Această tentativă a culminat cu admiterea mea abia după 2 ani, în urma celei de-a doua încercări.
Procesul de examinare a fost simplu și neconvenţional. Capacităţile de interpretare și abstractizare au fost capacităţile pe care mi-am dat seama că le-am pierdut până în anul IV la facultatea din România. În urma primei nereuşite, am pus accentul din ce în ce mai mult pe nevoia de conceptualizare, această abordare m-a ajutat în a mă perfecţiona.
Deprinderile din timpul celor 6 ani de studiu din România au fost un avantaj în timpul programului de studiu din Viena, nu neapărat un avantaj în procesul de selecţie.
P.M.M.: Care sunt competențele principale pe care le-ați dezvoltat în România în comparație cu cele dezvoltate la Londra, Stuttgart sau Viena? Cu alte cuvinte, care este rolul arhitectului format de AA, ICD sau IOA în comparație cu cel format de FAT sau UAUIM?
O.L-G.: Nu cred că pot fi segregate.
K.M.: În cadrul programului am dezvoltat abilităţile de proiectare abordând o agendă globală de cercetare prin informare comună pe bază de diagrame, date, script-uri și modele fizice. Structura de colaborare a studioului DRL permite echipelor să abordeze agenda de cercetare a programului care este canalizată spre dezvoltarea recursivă, cercetare și metodologii de proiectare, prin intermediul unui organism susținut de lucrări de proiectare, care este evaluat periodic de către echipele de studenți, tutori.
Deși în cadrul birourilor unde am activat am lucrat tot timpul în grup, contrar aşteptărilor, munca în echipă s-a dovedit cea mai mare provocare. Într-un birou există o ierarhie în cadrul grupului și ideile vin de cele mai multe ori de sus în jos. Pe de altă parte, în DRL, munca de proiectare este realizată într-un colectiv auto-organizat, iar ideile bune nu de puţine ori răzbesc cu greu desişul egourilor personale.
Ș.P.: Am intrat în legătură cu Institüt für Computerbasiertes Design (ICD, Institutul pentru Design Computațional) în anul în care a fost înfiinţat. Poate acesta a fost un motiv pentru care impactul a fost decisiv, fiind prima generaţie sub îndrumarea profesorului Menges și având acces direct la o gândire radical diferită de proiectare. Competența principală dobândită, și cea mai importantă, din punctul meu de vedere, este o viziune diferită asupra procesului de proiectare și o „gândire digitală” în relație cu designul. Practic, am învăţat să nu mai gândesc în tipologii arhitecturale și să renunţ la separarea elementelor unei construcţii și a proiectanţilor (arhitect, inginer, constructor). O metodă integrativă de design în care materialul, structura și funcţiunea obiectului arhitectural sunt egal tratate și incluse din primul moment în procesul de proiectare stă la baza gândirii dezvoltate la ICD. Programarea și implementarea acestor metode au fost doar rezultatele mentalităţii dobândite și nu o premisă impusă.
Cred că arhitectul format la ICD are curiozitatea necesară pentru a inova, dorinţa de a interoga metodele clasice de proiectare și de a integra rolul de arhitect, inginer și constructor într-un întreg. Gândirea „digitală” nu se limitează la programare, proiectarea digitală poate fi executată și doar cu metode analoge. Importantă sunt gândirea sistematică, analiza parametrilor și capacitatea de a integra diversitatea caracteristicilor unei construcţii arhitecturale în procesul de proiectare.
B.Z.: Probabil cea mai mare diferenţă între cele două sisteme de învăţământ sunt întrebările pentru care eşti pregătit să ai un răspuns. Cele două sisteme nu se diferenţiază prin apartenența culturală localizată, cu alte cuvinte, România nu este un dezavantaj în curriculumul personal.
Sistemul studiourilor de la Angewandte diferă de cele clasice, acestea fiind „studiouri verticale”. Un „studio vertical” are drept concept transmiterea cunoştinţelor de la studenţi mai experimentaţi la cei novici. În procesul de atelier, care este disciplina de bază a facultăţii, pe marginea căruia toate cursurile adiacente sunt structurate, indiferent de „anul” de studiu, studenţii sunt obligaţi să se organizeze în echipe mixte. Există un singur proiect de an, o singură agendă și un singur „an” de lucru. Studenţii nu sunt diferenţiaţi pe „ani de studiu”, în acest fel informaţia fiind transmisă fluid și cu un interschimb de idei accentuat între cei mai „vechi” și cei mai „noi” studenţi. Proiectul se bazează pe dezvoltarea capacităţilor de cercetare, abstractizare, interpretare, procesare și argumentare teoretică și tehnică a soluţiilor propuse de către studenţi.
Sistemul clasic sau tehnic de învăţământ are potenţialul de a te pregăti pentru a răspunde la întrebarea: „CUM?”.
Sistemul de învăţământ propriu Studioului Hadid Vienna, dezvoltat de Zaha Hadid și Patrik Schumacher, are ca premise întrebările: „CE?”, „CUM?”, „DE CE?”.
P.M.M.: Care sunt perspectivele profesionale/ academice pe care, ca arhitect, vi le-a deschis Architecture Association School of Architecture (AA) – DRL, Institut für Computerbasiertes Design (ICD/ ITKE) Stuttgart sau IOA – Studio Hadid Vienna?
O.L-G.: Perspectivele profesionale ale fiecărui loc sunt doar o continuare a ceea ce am ales să învăţ din acel context.
K.M.: Absolvirea cu distincţie AA_DRL a venit împreună cu o invitație pentru un interviu la Zaha Hadid Architects, unde lucrez în prezent ca Lead Arhitect, colaborând în strânsă legătură cu Zaha Hadid și Patrik Schumacher. Concomitent, mi s-a oferit postul de software tutor la AA în perioada 2013-2014. Uitându-mă în jurul meu, majoritatea colegilor au posturi în cadrul celor mai mari birouri de profil ca: Foster + Partners, Heatherwick Studio, Rogers Stirk Harbour + Partners etc. Iar o bună parte din colegi s-au axat pe mediul academic, încercând să-şi facă un nume la școli de profil înalt ca AA, The Bartlett, Sciarc.
Ș.P.: Cred că drumul profesional ales mi-a deschis deja multe opţiuni profesionale și academice, de care nu aș fi beneficiat în altă parte. Domeniul în care m-am specializat este încă foarte restrâns, iar oportunitatea de a lucra cu arhitecţi și ingineri care dezvoltă activ acest domeniu are și a avut un aport imens în dezvoltarea mea profesională. Am avut posibilitatea să conduc pavilionul ICD/ITKE 2013-14 de la proiectare până la construcţie și să predau în programul de Master ITECH de la Stuttgart, am putut strânge experiență în domeniul ingineriei în perioada în care am lucrat la Knippers Helbig Engineering și am avut posibilitatea să lucrez cu Arnold Walz, unul dintre primii arhitecţi care au implementat proiectarea parametrică încă din anii ’80.
Doctoratul la Gramazio Kohler Research cred că îmi completează experiența prin posibilitatea de a mă concentra asupra unui proiect timp de 3 ani și de a dezvolta teoriile și practicile anterioare. Programul interdisciplinar din care face parte doctoratul include proiecte din domeniul roboticii, ingineriei, studiului materialelor, arhitecturii și, împreună cu oferta educaţională excepţională de la ETH, îmi oferă oportunitatea de a-mi dezvolta cunoştințele în domeniile conexe arhitecturii. Consider că avantajul principal pe care îl poate avea un arhitect în ziua de azi sunt cunoştințele cât mai vaste în domeniile tangente arhitecturii. Doar aşa se poate modifica ceva în calitatea proiectării din ziua de astăzi și designul digital cred că este un prim pas spre o arhitectură nouă, inteligentă, potrivită nevoilor actuale. Domeniul arhitecturii și fabricaţiei digitale este încă la început însă se dezvoltă foarte rapid și cred că experiența dobândită aici va pune o bază foarte importantă pentru un viitor academic și profesional.
B.Z.: Deschiderea este în mod definitiv largă, perspectivele fiind multiple. A fi parte din echipa Zaha Hadid Architects Ltd. Londra este o realizare care ar fi fost puțin probabilă în lipsa acestei educaţii. În plan academic, atât în cadrul studioului din Viena, cât și în seria de ateliere pe care le-am susţinut sau la care am fost invitat, educaţia primită în studio a fost principalul factor pentru care acestea au fost posibile. Cel mai important lucru este să înveţi, să găseşti rezolvări neaşteptate și să descoperi problematici noi prin care să îţi edifici un discurs.
În plan academic, în timpul studiilor, am avut oportunitatea de a fi prezent la mai multe expoziţii internaţionale. Am susţinut o serie de cursuri de modelare parametrică în cadrul studioului, ca parte a programului de învăţare continuă a studioului. În afara facultăţii, am avut oportunitatea de a crea o serie de workshopuri în România, susţinute de Studio Hadid Vienna, împreună cu Robert Neumayr, Daniel Bolojan și Johann Traupmann.
Socials