Argument

Reţele/ Networks Ștefan Bertalan, 1978 Desen în creion colorat pe hârtie, prin amabilitatea lui Ovidiu Șandor

Digitalism = discursuri şi unelte, atitudini şi aptitudini, mode şi metode ce experimentează şi modelează spațiul și realitatea prin intermediul inteligenței computaționale

Evoluţia tehnologiei de calcul ce a adus, la mijlocul anilor ’90, în limbajul arhitectural curbele libere de tip „NURBS” şi suprafeţele cu dublă curbură a permis pentru prima dată experimentarea corectă a unor forme şi a unor spaţii ce au depăşit limitările de reprezentare specifice geometriei euclidiene. Întâlnirea dintre arhitectură şi digital a produs „blob”-ul, deschizând practic drumul unor noi limbaje. În acest prim val de descoperiri formale, arhitectura a operat însă mai mult cu limitările tehnologiei, digitalismul nefiind decât un mediu de modelare și de reprezentare a unei lumi încă analogice.

Astăzi, în lumea reală şi tactilă pe care o ocupăm, digitalul este pretutindeni, deopotrivă vizibil şi disimulat, în spaţiile și suprafeţele cu care stabilim contacte… o inteligenţă computaţională ce îşi aşteaptă conştiinţa… Cu sau fără voia noastră suntem parte a acestei realități, imersaţi în lumile proiective pe care spaţiul digitalizat le construieşte în jurul nostru fie sub aspect virtual, prin protezele tehnologice ale unor realităţi augmentate, fie concret, prin discursul construit/ întrupat, specific celor mai „avansate” avangarde ale câmpului arhitectural. Digitalismul de astăzi definit prin dis-joncțiune, fragmentare, confuzie și ordine, robotică și proteze tehnologice, haos și heuristică, virtualism și responsivitate, se distanţează, aşadar, de logica modelării subiective a „blob”-ului, îmbrăţişând parametrii, algoritmii şi disciplina gândirii matematice specifice uneltelor făuritoare. În locul CAD-ului (Computer Aided Design), avem AAD (Algorithmic Aided Design) şi toată pleiada de instrumente digitale de parametrizare aflate la dispoziţia arhitectului proiectant. Putem rezuma însă digitalul doar la acest pachet bazic de unelte, de facilitatori impersonali ai unei arhitecturi eficiente, sau trebuie să îl gândim sub aspectul unei noi paradigme teoretice, capabile să modifice deopotrivă modalităţile de producţie, dar şi de citire a spaţiului arhitectural.

Continuând întru câtva gândirea cibernetică a postmodernităţii timpurii, gândirea digitală a prezentului surprinde, în fapt, întruparea cea mai avansată a zeului proteză deleuzian. Un „zeu” aparţinând, de fapt, unui panteon complex de divinităţi hiper-specializate, în permanenţă racordate la fluxurile de tip Big Data, locuind avataric în straturile „Cloudului Global”, ce transformă limbajul clasic al formelor de zi cu zi în biţi şi parametri, şi ulterior în spaţii şi obiecte. Morfologii ce până mai ieri păreau comprehensibile întregului câmp arhitectural datorită tehnicilor constructive, dar mai ales datorită unui „common sense” trans-partinic, tran-stilistic, trans-estetic sunt astăzi rescrise în cel mai pur stil avangardist. Această rescriere nu este însă câtuşi de puţin postmodernă. Deşi se hrăneşte epistemic din semiotica şi semiologia definită de postmodernitate, rescrierea nu este nici de/ constructivistă şi nici re/ constructivistă, pentru că arhitectura computaţională şi parametricismul, în special, experimentează și operează cu țesătura unei realități noi digitalizate. Pe de o parte avem formele ca o consecinţă a gândirii, analitice, algoritmice, a parametrilor ce modelează arhitectura asemenea unui organism biologic, performativ, pe de altă parte avem formele fără formă sau suprafeţele responsive în faţa cărora utilizatorul este arhitect şi invers. În faţa lumii realităţilor concrete, în fața trecutului, a tradiţiei, arhitectura computaţională şi parametricismul, în special, adoptă o poziţie beligerantă, tipică avangardelor, propunând, în primul rând, „alt fel de spaţii”. Declamând trecutul şi tradiţiile lui, propunând un nou mod de lectură a lumii, generând în mod constant manifeste programatice dedicate unei palete complexe şi specifice, în acelaşi timp, de subiecte, digitalismul zilelor noastre nu pare a fi decât o regăsire a etosului futurist, construit, de acesta dată, în jurul unei paradigme noi. Lumea mecanică a pistoanelor este înlocuită azi de lumea digitală a parametrilor.

Dar este arhitectura românescă de avangardă racordată acestor fluxuri? Să ne aducem aminte că pe 20 februarie 1909 Manifestul futurist al lui Fillippo Tommaso Marinetti era publicat simultan la Paris, Roma, dar şi la Craiova, în paginile revistei „Democraţia”, şi că, în ciuda acestei explozii programatice la nivel european, avangardele locale au rămas tributare mai mult formelor şi mai puţin conţinuturilor propuse. Nici nu aveau cum altfel atât timp cât, în spaţiul României agrare, acestor discursuri le lipsea tocmai principalul raison d’être, industria. Avangardele româneşti şi-au scris astfel naraţiunile adaptându-se, cu mai multă sau mai puţină graţie, condiţiilor contextuale în cadrul cărora au operat, fie că au făcut-o în plan local ori la nivel european. Dar cum este România astăzi? Observăm chiar, în logica noilor fluxuri globale de informaţie, aceleaşi diferenţe de punere în scenă? Astăzi, poate mai mult ca oricând, avangardele se concentrează, după cum observă şi Manuel Castells, în centrele de comandă ale fluxurilor de putere şi capital. Prin urmare, un număr dedicat digitalismului, ca vârf de lance al avangardelor actuale, nu poate ignora această importantă dimensiune a expiaţilor poziţionaţi în flux, a arhitecţilor români care urmărind modelul primilor avangardişti plecaţi la Zürich sau Paris operează, la rândul lor, din miezul câmpului, din Londra, New York sau Viena, la fel cum nu poate trece cu vederea contactele cu mica, dar dinamica, scenă locală.

Numărul propus va specula astfel aceste tangenţe între local şi global, între discurs şi produs, între virtual şi real, încercând să ofere o radiografie a scenei româneşti de arhitectură digitală fără a avea însă pretenţia unei cercetări exhaustive… pentru că digitalul este pretutindeni, deopotrivă vizibil şi disimulat, o inteligenţă ce îşi aşteaptă conştiinţa… şi cum va fi această trezire?

Write the message

Your email address will not be published.